Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord face o serie de precizări legate de accesul pe piața muncii britanice, având în vedere actele de înșelătorie cu victime cetățeni români care, pentru a obține un loc de muncă în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, plătesc sume de bani (de ordinul miilor de lire sterline, cerute în mai multe tranșe) unor firme fictive de plasare a forței de muncă:
Accesul cetățenilor români care NU dețin statutul de rezident pe piața muncii din Marea Britanie (lucrători salariați sau voluntari) se face doar pe bază de viză de muncă. Informații detaliate despre tipurile de vize se obțin accesând https://www.gov.uk/browse/visas-immigration/work-visas
Viza de muncă se obține ÎNAINTE de deplasarea în Marea Britanie, prin aplicația de pe website-ul guvernului britanic: https://www.gov.uk/apply-to-come-to-the-uk
Primul pas, anterior utilizării aplicației, este obținerea unei oferte de muncă în Marea Britanie, concretizată prin certificatul de sponsorizare. Oferta de muncă trebuie obținută de la un angajator acreditat de către ministerul britanic de interne (Home Office). Informații referitoare la condițiile care trebuie îndeplinite de către angajatori pentru obținerea licenței de sponsorizare sunt disponibile la: https://www.gov.uk/uk-visa-sponsorship-employers.
Viza de muncă se acordă doar dacă sunt îndeplinite toate condițiile de eligibilitate de către aplicant și dacă sunt achitate (în cadrul procesului de aplicare) costurile aferente obținerii vizelor de muncă https://www.gov.uk/visa-fees.
Aceste costuri se achită de către lucrător sau pot fi suportate (în cadrul ofertei de muncă) de către angajator.
În cazul în care considerați că ați fost victima unei înșelăciuni, vă sfătuim să sesizați în cel mai scurt timp organele de poliție. Dacă sunteți în România vă puteți adresa celei mai apropriate secții de poliție, dacă vă aflați în UK puteți raporta cazul utilizând portalul online: https://reporting.actionfraud.police.uk/login
În cazul în care recrutarea este realizată de un agent de plasare a forței de muncă/ furnizor servicii de recrutare din România, verificarea autenticității firmei se poate face la inspectoratul județean de muncă sau pe pagina Inspecției Muncii dacă agenția/furnizorul s-a înregistrat conform legii la inspectoratul teritorial de muncă. Pagina Inspecției Muncii este: https://www.inspectiamuncii.ro/
În cazul în care recrutarea se face prin intermediul unei firme din Marea Britanie, verificarea datelor companiei (sediul companiei etc) se poate face pe website-ul Companies House: https://www.gov.uk/government/organisations/companies-house și https://www.gov.uk/get-information-about-a-company, instituția britanică care deţine atribuții similare Oficiului Naţional al Registrului Comerţului din România.
Puteți solicita informații pe acest subiect și la adresele biroului pe probleme de muncă și afaceri sociale din cadrul Ambasadei României din Londra: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

