Ambasada României în Spania anunță că la sediul din Avenida de la Albufera 319, Madrid, Consulatul General al României la Madrid eliberează certificate de viață fără programare tuturor persoanelor interesate.
 
Beneficiarii de pensii se pot prezenta la sediul oficiului consular cu documentul de identitate românesc valabil și formularul tipizat pentru a obține acest serviciu gratuit.
______________________
 

Conform Casei Naționale de Pensii Publice, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, pentru a se evita efectuarea unor plăţi necuvenite către beneficiari nerezidenţi în România, a căror situaţie s-a modificat, cu efecte asupra obligaţiei casei teritoriale de pensii competente de a achita drepturile de pensie şi/sau alte drepturi care se stabilesc şi se plătesc de către casele teritoriale de pensii, se va utiliza certificatul de viaţă ca şi instrument de verificare administrativă.

În acest scop, se utilizează modelul unic de certificat de viaţă, care constituie dovada pe baza căreia se continuă plata drepturilor cuvenite beneficiarilor nerezidenţi.

Certificatul de viaţă va fi emis în dublu exemplar şi transmis de către casa teritorială de pensii competentă beneficiarilor nerezidenţi, în versiune bilingvă, utilizându-se, alături de limba română, o limbă de circulaţie internaţională.

Un exemplar al certificatului de viaţă va rămâne la casa teritorială de pensii competentă, însoţit de dovada comunicării beneficiarului nerezident (confirmare de primire sau recomandată).

Certificatul de viaţă este completat în Partea A de către casa teritorială de pensii competentă, precizându-se data limită de restituire a certificatului de viaţă de către beneficiar.

Beneficiarul nerezident are obligaţia de a completa Partea B a certificatului de viaţă, în faţa unei autorităţi legale de pe teritoriul statului de şedere permanentă şi de a-l transmite casei teritoriale de pensii competente până la data menţionată în partea A.