Înscrierile pentru noua ediție a programului DiscoverEU încep cu data de 16 aprilie 2024,  ora 12:00 (ora Bruxelles-ului) și se încheie pe 30 aprilie 2024, la ora 12:00 (ora Bruxelles-ului).

Ce este DiscoverEU:

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care vă oferă ocazia de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent.  

Veți beneficia de un permis de călătorie și vă veți deplasa în principal cu trenul. Pentru cei care locuiesc pe o insulă sau într-o zonă îndepărtată, se aplică norme specifice.

Cei care vor fi selectați vor primi un card european de tineret DiscoverEU, care le va oferi posibilitatea de a beneficia de reduceri pentru vizitele culturale, activitățile de învățare și sportive, transportul local, cazare și masă.

Care sunt regulile de participare?

Pentru a fi eligibil, trebuie:

  • să te fi născut între 1 iulie 2005 (inclusiv) și 30 iunie 2006 (inclusiv)
  • să completezi corect formularul de înscriere online, indicând numărul cărții de identitate, al pașaportului sau al permisului legal de ședere
  • să fii cetățean sau rezident* într-una din următoarele țări: 
    • unul din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv țările și teritoriile de peste mări (TTPM) sau      
    • una din țările terțe asociate la programul Erasmus+: Islanda, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Norvegia, Serbia și Turcia. 

Mai multe informații pe pagina oficială, aici: https://youth.europa.eu/discovereu

Sursă foto: Spațiul Public European