Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse a lansat apelul pentru depunerea proiectelor în cadrul Componentei 13 – Reforme sociale din Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR), Investiția I.1. Încep procedurile pentru construcția celor 150 de centre de zi pe care ministerul și le-a asumat în PNRR, o investiție de peste 50 de milioane de euro.
Proiectele așteptate sunt din partea autorităților locale de la nivelul municipiilor, orașelor și comunelor, care pot înființa astfel de centre de zi individual sau în parteneriat cu furnizori privați de servicii sociale acreditați. Cererile de finanțare se depun exclusiv electronic în platforma PNRR – la adresa https://proiecte.pnrr.gov.ro/#/home
Aplicațiile pentru proiecte pot fi depuse timp de două luni, până pe 9 ianuarie 2023, inclusiv.
Investițiile pot fi făcute pentru construcția, reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea acestor centre destinate copiilor care provin din familii aflate în situații vulnerabile. Cel puțin 10 la sută dintre aceste centre vor fi înființate în zonele vulnerabile și unde comunitatea romilor este mai numeroasă.
Ghidul ce conține toate condițiile de accesare a fondurilor europene acordate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru această investiție și anexele care conțin formularele necesare pentru depunerea proiectelor sunt disponibile la adresa https://mfamilie.gov.ro/1/pnrr/.
Mai multe informații pot fi consultate pe pagina oficială a Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.

