Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a aprobat Calendarul anual orientativ pentru organizarea consulatelor itinerante (mobile) pentru anul 2023, document realizat de către Ministerul Afacerilor Externe (MAE), în urma consultărilor publice derulate cu mediul asociativ românesc din străinătate. Calendarul a fost elaborat pe baza metodologiei aprobate în anul 2021 de către ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, prin care se introduce, ca element important al procedurii, consultarea extinsă a comunităților românești din străinătate pentru stabilirea localităților și a perioadelor de organizare a consulatelor itinerante (mobile).
Astfel, în baza procesului de consultare publică derulat până la jumătatea lunii ianuarie 2023, misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României au propus organizarea a 144 de consulate itinerante în 25 de state, număr care poate crește pe parcursul anului, în funcție de oportunitățile identificate. Calendarul aprobat este disponibil AICI.
Mai multe informații despre organizarea consulatelor itinerante pot fi consultate pe site-ul MAE, aici.

