Rășinari, unul dintre cele mai atractive sate turistice din întreaga lume, și-a primit oficial titlul de „Best Tourism Village”, într-o ceremonie găzduită de Guvernul Arabiei Saudite și organizată de UNWTO (Organizația Mondială a Turismului). Premiul va fi adus în România de către domnii Cătălin Canciu, secretar de stat în cadrul Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, și primarul comunei Rășinari, Bucur Bogdan.

Satul Rășinari, din județul Sibiu, este marele câștigător al României în cadrul celei de-a doua ediții a competiției mondiale „Best Tourism Villages”, lansată de UNWTO. Satul a fost selectat, conform regulamentului, din peste 130 de candidaturi, provenite din 57 de țări. Oferta turistică a zonei a fost prezentantă, la eveniment, în cadrul unui stand pus la dispoziție de organizatori.

Mai multe informații sunt disponibile aici

sursă foto: Ministerul Antreprenoriatului și Turismului