Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat în consultare publică ghiduri pentru trei apeluri cu o alocare totală de 117 milioane de euro.
Ghidurile Solicitantului pentru cele trei apeluri de proiecte, finanțate prin Programul Operațional Capital Uman (POCU), sunt menite să sprijine accesul pe piața muncii pentru anumite categorii vulnerabile.
Apelurile au următoarele obiective:
Informații suplimentare, aici.
Direcția Generală Anticorupție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a realizat “Ghidul de informare pentru cetățeni în relația cu structurile Ministerului Afacerilor Interne”, ediția 2022.
Acest ghid este un instrument de prevenire, ce pune la dispoziția cetățenilor informații utile de ordin legislativ și instituțional, respectiv: lista documentelor necesare pentru eliberarea unui act administrativ, termene, taxele aferente, specimene etc.
Totodată, Ghidul prezintă principalele infracțiuni de corupție ce pot fi săvârșite atât de funcționari, cât și de cetățeni, prevăzute de Codul Penal și Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție cu modificările și completările ulterioare.
Ghidul poate fi consultat aici.
Constituirea, dezvoltarea și consolidarea unui mediu asociativ închegat și reprezentativ pentru apărarea intereselor românilor de pretutindeni, dar și întărirea legăturilor acestora cu țara de origine reprezintă unul dintre principalele obiective ale politicilor statului român în domeniu. De asemenea, mediul asociativ, în diferitele sale forme de organizare și funcționare, reprezintă factorul de coagulare al comunității și de promovarea a valorilor românești în afara granițelor.
Mediul asociativ românesc din afara granițelor cunoaște nevoile și așteptările comunităților românești. Astfel, asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor concep și implementează programe și acțiuni în beneficiul românilor de pretutindeni în scopul conservării și dezvoltării identității lingvistice, culturale și spirituale românești, cu sprijinul financiar al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni (DRP).
În acest context, DRP își asumă sprijinirea mediului asociativ românesc din afara granițelor prin lansarea Apelului competitiv de selecţie a beneficiarilor de granturi pentru Programul „Susținerea mediului asociativ românesc din afara granițelor țării”.
Condițiile de acordare, utilizare și decontare a sprijinului financiar sub formă de grant pot fi consultate pe site-ul DRP, secțiunea Finanțări, categoria Granturi, subsecțiunea Mediu asociativ.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a demarat astăzi, 6 septembrie 2022, Programul de granturi “Sprijinirea educației în limba română”.
Educația reprezintă cel mai eficient și cel mai trainic vector de conservare și dezvoltare a identității naționale. Însușirea și folosirea limbii române, în paralel cu transmiterea elementelor de cultură și civilizație românească, de istorie și geografie a României, vizează cel mai important segment al comunității românești din afara granițelor, tânăra generație.
În acest context, DRP lansează Apelul competitiv de selecţie a beneficiarilor de granturi pentru Programul Sprijinirea educației în limba română, structurat pe două linii, după cum urmează:
A) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care desfășoară activități educative în limba română.
B) asociaţiile, fundaţiile, unităţile de cult, organizaţiile neguvernamentale ale românilor din afara granițelor, care au încheiat acorduri de parteneriat cu unitățile de învățământ publice cu predare în limba română din afara granițelor pentru dotarea claselor.
Condițiile de acordare, utilizare și decontare a sprijinului financiar sub formă de grant pot fi consultate pe site-ul DRP, secțiunea Finanțări, Categoria Granturi.