Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene - are, rolul de a intermedia accesul românilor la fondurile europene nerambursabile. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lucrează, împreună cu o echipă constituită prin decizie a Prim-Ministrului, la simplificarea accesului românilor la banii europeni nerambursabili.

mcid

Pentru a intermedia accesul cetățenilor români la bani europeni nerambursabili, Autoritățile de Management, elaborează Ghiduri ale Solicitantului și, în baza acestora, lansează apeluri de proiecte. De la lansarea apelului de proiect și până la închiderea lui, persoanele interesate de fonduri europene pot depune proiecte elaborate în baza Ghidului Solicitantului. După această etapă, proiectele sunt evaluate, iar cele care întrunesc punctajul corespunzător vor fi și implementate.

De asemenea pentru informații actualizate, aferente programelor operaționale poate fi consultat site-ul MIPE, secțiunea dedicată fiecărui apel