Asociația Graiul Românesc Windsor Ontario Canada a organizat „Picnicul anual de vară” la care au participat zeci de români ce trăiesc în regiune. Acesta a avut loc pe malul frumosului lac Erie, pe plaja Cedar Beach Island.
Facebook: Graiul Romanesc Windsor Canada | Facebook
Știrea o găsiți aici.
Consulatul General al României la Madrid vine din nou în sprijinul cetățenilor români cu o hartă interactivă a oficiilor consulare românești din Spania, singurele autorizate să presteze servicii consulare.
Aplicația permite identificarea cu ușurință a sediilor consulatelor, a zonei de competență aferente, a datelor de contact pentru fiecare oficiu consular în parte, precum și stabilirea itinerarului spre acestea (folosind navigația GPS), atât cu mijloacele de transport în comun, cât și cu autoturismul personal.
Harta interactivă poate fi consultată aici: https://bit.ly/3QwHJIp.
Știrea completă o găsiți aici.
Indexarea alocațiilor familiale, a creditului fiscal și a bonusului familial „plus” în Austria nu mai are bază legală, iar autoritățile austriece au modificat legislația.
Potrivit autorităților austriece:
- începând cu luna iulie 2022, alocațiile familiale pentru cetățenii români care lucrează în Austria și ai căror copii au reședința permanentă în alt stat membru (exemplu: România) vor fi plătite la nivelul alocațiilor austriece, fără a mai fi indexate.
- plata sumelor restante, cuvenite cetățenilor care au fost afectați de măsura indexării începând cu ianuarie 2019, va fi efectuată automat la începutul lunii august, dacă autoritățile fiscale competente (Finanzamt) dețin date bancare actualizate.
- pentru persoanele care și-au schimbat datele bancare sau care nu mai dețin cont bancar în Austria, este necesară depunerea unei cereri la autoritatea fiscală competentă.
Mai multe informații aici și pe site-ul Ambasadei României în Republica Austria.
Pagina 38 din 42