Cu mic, cu mare, participanții la taberele „ARC” se bucură de atelierele la care iau parte, învățând totodată despre istoria și geografia țării noastre, exersând limba română sau delectându-se la orele de sport, muzică, dans sau creație.
Din zori și până în noapte, copiii pregătesc diferite momente artistice, în cadrul cărora recită poezii, interpretează cântece și dansează în pași de dans popular.
Alături de ei, voluntarii dedicați și coordonatorii DRP participă la excursiile organizate cu grijă, vizitând obiectivele turistice din frumoasele zone ale celor două locații în care se desfășoară taberele, Sângeorz-Băi (județul Bistrița-Năsăud) și, respectiv, Oglinzi (județul Neamț).
Proiectul Taberele „ARC”, derulat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, este deja devenit tradiție, aflându-se anul acesta la cea de-a XIII-a ediție, cu peste 1200 de participanți din 18 țări. Obiectivul acestuia este de a reconecta tinerii români din diaspora și comunitățile istorice cu România, prin păstrarea, dezvoltarea și afirmarea identității românești.
Imagini și detalii aici.