România va intra în concurs joi, 14 mai, în cea de-a doua semifinală Eurovision 2026, cu numărul de concurs 03.

Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, va urca pe scena Wiener Stadthalle din Viena alături de trupa sa și va interpreta piesa „Choke Me”. Semifinala va fi transmisă în direct la TVR 1, începând cu ora 22:00. 

Pentru a ajunge în marea finală din 16 mai, Alexandra Căpitănescu are nevoie de voturile românilor din străinătate, mai exact din țările care votează în a doua semifinală, precum Bulgaria, Franța, Cipru sau Austria. Alexandra este una dintre cele mai vizibile voci ale noii generații de artiști români, câștigătoarea Selecției Naționale Eurovision 2026 și deținătoarea trofeului emisiunii „Vocea României”, ediția 2023. 

Finala Eurovision 2026 reunește 26 de țări, iar dintre acestea, 20 provin din semifinale, iar alte 6 sunt calificate direct.

În România, Societatea Română de Televiziune (SRTv), în calitate de membru al European Broadcasting Union (EBU), organizează Selecția Națională pentru Eurovision Song Contest (ESC) 2026 și participarea României la competiția internațională care se va desfășura la Viena, în zilele de 12 și 14 mai – semifinalele, respectiv 16 mai – finala, sub sloganul „United by Music”.

Mai multe informații sunt disponibile aici: https://eurovisionromania.ro/