Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI) anunță lansarea sesiunii de înscriere pentru selectarea a trei companii pe care le va spriji în dezvoltarea unei campanii de crowdfunding.
Condiții de participare pentru organizațiile vizate - asociații, fundații, întreprinderi sociale:
Ce se oferă:
Dacă vrei să fii una din cele 3 organizații sprijinite de UEFISCDI, înscrierile se realizează aici.
Mai multe informații sunt disponibile aici.
Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia-Elena Intotero, și secretarul de stat în Ministerul Finanțelor, Carmen Moraru, au semnat Convenția care dă startul programelor guvernamentale de creditare Student Invest și Family Start, ediția 2023.
Cele două programe de sprijin pentru tineri și familii sunt derulate împreună cu Fondul Român de Contragarantare. Din acest moment, băncile îi așteaptă pe tineri să acceseze aceste credite. Lista completă a băncilor înscrise în program se regăsește pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
Avantajele celor două programe derulate în 2023 constau în facilități de creditare, după cum urmează:
Mai multe detalii despre condițiile de eligibilitate pentru cele două programe sunt disponibile pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, aici.
Sursă foto: Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse
Ministerul Proiectelor și Investițiilor Europene asigură un punct unic de acces pentru beneficiari, prin intermediul căruia oferă informații actualizate despre programele de finanțare europene și naționale, împreună cu oportunități de networking și parteneriat.
Astfel, platforma online https://oportunitati-ue.gov.ro/, un integrator de date privind oportunitățile de finanțare, dispune de două motoare de căutare care îi vor ajuta pe cei interesați să găsească toate sursele de finanțare disponibile.
Mai mult, facilitățile de căutare avansată ale platformei în funcție de domeniu, subdomeniu sau cuvinte cheie facilitează identificarea celor mai potriviți parteneri pentru proiectul tău!
Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului (MEAT) participă cu stand național, în perioada 11-13 octombrie a.c., la TTG Travel Experience, cel mai important târg de turism B2B din Italia, dedicat promovării turismului global și comercializării ofertei turistice la nivel mondial.
Evenimentul, organizat la Rimini, reunește operatori de turism, agenții, companii aeriene, facilități de cazare și furnizori de servicii turistice din întreaga lume pentru a crea rețele, a schimba idei și a identifica tendințe și inovații în industria turismului. Astfel, pe întreaga durată a manifestării expoziționale, reprezentanții MEAT vor avea oportunitatea de a promova oferta turistică a României, în timp ce co-expozații vor putea încheia noi parteneriate și/sau le pot consolida pe cele deja existente.
Țara noastră este reprezentată printr-un stand standard de 96 mp sub formă de insulă, cu patru laturi libere, pentru a permite desfășurarea întrevederilor într-un mod eficient. Pavilionul național, poziționat în zona „The World”, cu o vizibilitate sporită în rândul vizitatorilor, este decorat cu imagini reprezentative – Mitropolia Banatului din Timișoara, Castelul Bran, Ateneul Român – punct de referință al capitalei României, iar pe un video wall vor rula, timp de trei zile, filme de promovare turistică, axate pe cultură, aventură, natură, tradiții și city break.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul MEAT, aici: https://economie.gov.ro/romania-promovata-ca-destinatie-turistica-in-italia-la-targul-de-turism-ttg-travel-experience/
Sursă foto: MEAT
Pagina 49 din 113