Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunță deschiderea procesului de selecție a partenerilor prin intermediul cărora se vor acorda:
• burse de studiu elevilor etnicilor români cu domiciliul în Ucraina;
• sprijin financiar pentru cadrele didactice care predau limba română sau în limba română în Ucraina;
• burse de studiu studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română din Ucraina.
Secretarul de stat Gheorghe Cârciu: “Mă simt foarte apropiat de comunitatea istorică a românilor din Ucraina, oameni greu încercați în ultimul timp, care au nevoie de tot sprijinul nostru, al celor din țară.
În această serie de eforturi se înscrie și programul DRP de acordare de burse de studiu și ajutor financiar pentru elevii, studenții și cadrele didactice care folosesc limba română ca limbă de studiu și predare.
Știu că acești frați români au nevoie în acest moment de susținere și voi face tot ce îmi stă în putință să îi ajut să mențină o comunitate unită și să își păstreze identitatea românească”.
Programul „Susținerea educației în limba română în Ucraina” include în acest an trei componente:
(1) acordare de burse elevilor etnici români înscriși în clasele I-VIII în școlile din Ucraina cu predare în limba română ca limbă maternă sau cu predarea unor materii în limba română, în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/elev;
(2) acordarea de sprijin financiar către cadrele didactice care predau limba română sau în limba română la toate nivelurile de învățământ public, în anul școlar 2023-2024, cuantumul sprijinului fiind de 2.000 de lei/cadru didactic;
(3) acordare de burse studenților care urmează cursurile catedrelor/lectoratelor de limba română de la centrele universitare/institutele pedagogice din Cernăuți, Ismail și Ujgorod în anul școlar 2022-2023, cuantumul bursei fiind de 2.000 de lei/student.
Sunt eligibile pentru a participa la procesul de selecție toate asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale care aparțin etnicilor români din Ucraina și au ca obiect de activitate păstrarea, promovarea identității lingvistice și culturale, cu sediul (principal sau secundar) în regiuni din Ucraina în care trăiesc comunități de români.
Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale trebuie să fie înregistrate atât din punct de vedere legal, cât și fiscal în Ucraina și să demonstreze că au capacitatea de a desfășura în bune condiții procesul de selecție a beneficiarilor.
Asociațiile, fundațiile sau organizațiile nonguvernamentale pot aplica pentru o componentă, două sau toate cele trei componente ale Programului.
Termenul pentru transmiterea documentelor este 13 octombrie 2023.
Mai multe detalii privind documentele necesare și procedura de selecție sunt disponibile pe site-ul DRP, aici.
Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă va organiza în luna octombrie 2023, 92 programe de formare profesională pentru un număr de 1.365 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite, organizate de Agenţiile Județene pentru Ocuparea Forţei de Muncă şi a Municipiului București.
Programele de formare profesională cu cele mai multe locuri disponibile vizează calificări precum: îngrijitor spații verzi – 140 de persoane ; lucrător comercial – 118 de persoane; operator introducere,validare și prelucrare date – 76 de persoane ; agent de securitate – 70 de persoane; bucătar – 56 de persoane; competențe digitale de utilizare a tehnologiei informației ca instrument de învățare și cunoaștere - 56 de persoane; ajutor bucătar – 42 de persoane; coafor – 42 de persoane; competențe de comunicare în limba română – 42 de persoane; instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze - 42 de persoane.
Judeţele în care, în luna octombrie 2023, se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi sunt: București (168 persoane), Dâmbovița (140 persoane), Brașov (84 persoane).
Mai multe informații sunt în disponibile în comunicatul de presă al ANOFM, aici.
Rata de ocupare a populaţiei în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost în trimestrul al II-lea al anului 2023, de 63,0%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale faţă de trimestrul I 2023, anunță Institutul Național de Statistică.
În aceeași perioadă, rata de ocupare a populaţiei în vârstă de 20-64 ani a fost de 68,7%. Populaţia activă a României era de 8127,3 mii persoane, din care 7689,9 mii persoane erau ocupate și 437,4 mii persoane erau şomeri.
Gradul de ocupare a fost mai mare la bărbaţi (71,4% faţă de 54,5% la femei) şi la persoanele din mediul urban (68,6% faţă de 56,9% în mediul rural).
Rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) a fost de 18,5%.
Rata şomajului în trimestrul II 2023 a fost de 5,4%, în scădere cu 0,4 puncte procentuale față de cea înregistrată în trimestrul I 2023.
Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă al Institutului Național de Statistică, aici.
Astăzi, 5 septembrie 2023, la sediul Ministerului Afacerilor Interne a fost semnat Planul Național Cadru de Acțiune privind siguranța școlară.
Planul are ca scop creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ, la nivel național, și este rezultatul consultărilor dintre echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, derulate în perioada 30 august – 5 septembrie 2023.
Documentul a fost semnat de ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia – Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Lavinia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Planul are ca elemente prioritare creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență.
Comunicatul de presă integral este disponibil pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, aici.
Pagina 50 din 113