Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene lansează modulul „Cereri de finanțare” al sistemului informatic MySMIS2021, sistemul unic de management al informației prin care vor fi accesate fondurile în valoare de 46 miliarde euro, alocate României prin Politica de Coeziune 2021-2027.
Începând din 15 iunie 2023, prin intermediul noului modul al platformei dezvoltate de Serviciul de Telecomunicații Speciale, Autoritățile de Management vor lansa apeluri pentru proiecte cu finanțare europeană, iar cei interesați vor putea depune digital toate documentele de accesare a acestora.
Utilizatorii sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+ vor avea la dispoziție un call-center de suport specializat, dezvoltat tehnic de către Serviciul de Telecomunicații Speciale și operat de către MIPE, la numărul unic de telefon 031.9268.
MySMIS2021/SMIS2021+ este o aplicație cu un nivel ridicat de sofisticare și flux 100% digital, elimină în totalitate documentele în format tipărit, reduce birocrația, asigură securitate ridicată și transparență în procesul de accesare a fondurilor europene. Prima funcționalitate importantă a aplicației a fost modulul „Autentificare și autorizare” disponibil din data de 16 mai 2023.
Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, aici.
Guvernul României a adoptat pe 12 iunie 2023 Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Strategiei Naționale în domeniul Achizițiilor Publice (2023-2027), document de politică publică ce continuă reforma sistemului național de achiziții publice începută prin vechea strategie, anunță Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP).
Implementarea noii strategii reprezintă un punct de referință în cadrul Componentei C14 – Buna guvernanță din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și demonstrează angajamentul Guvernului de a promova o guvernanță eficientă și responsabilă, inclusiv în domeniul achizițiilor publice.
Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice pentru perioada 2023-2027 este rezultatul unui efort susținut al Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, care a elaborat acest document pornind de la concluziile și recomandările raportului Băncii Mondiale privind evaluarea sistemului de achiziții publice din țară. De asemenea, expertiza ANAP asigură armonizarea măsurilor incluse în noua strategie de țară cu prioritățile Comisiei Europene referitoare la domeniul achizițiilor publice.
Prin adoptarea noii strategii, se stabilesc priorități și acțiuni clare pentru a continua procesul de tranziție a achizițiilor publice de la o funcție administrativă la una strategică.
Obiectivele principale ale strategiei includ asigurarea adoptării pe scară mai largă a achizițiilor publice strategice, continuarea profesionalizării personalului din domeniu prin stabilirea unor standarde înalte de performanță pentru funcționarii care gestionează achizițiile, creșterea transparenței achizițiilor, stimularea transformării digitale a procesului de achiziții, promovarea achizițiilor verzi și sociale, îmbunătățirea accesului întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) la piețele de achiziții și crearea de unități de achiziții centralizate (UCA) la nivel local.
Guvernul României, prin Agenția Națională pentru Achiziții Publice, își asumă angajamentul ferm de a implementa strategia în mod riguros și de a monitoriza constant progresele înregistrate.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul ANAP, aici.
Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării anunță relansarea, în luna iunie, a apelului de investiții I8, Componenta C9 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) – Dezvoltarea unui program pentru atragerea resurselor umane înalt specializate din străinătate în activități de cercetare, dezvoltare și inovare, în vederea asigurării utilizării întregii sume alocate, rămasă neutilizată în apelul de investiții anterior.
Obiectivul general al investiției este sprijinirea sistemului național de cercetare-dezvoltare prin atragerea de resursă umană înalt specializată din străinătate, în jurul căreia se vor crea și dezvolta grupuri de cercetare de excelență în domenii științifice de vârf, contribuind la îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Strategia Națională de Cercetare, Inovare și Specializare Inteligentă.
Instrumentul de finanțare se adresează cercetătorilor din străinătate, inclusiv români din diaspora, pentru care începerea sau revenirea la o carieră de cercetare în România reprezintă o alternativă viabilă. Se așteaptă ca, prin experiența dobândită anterior, acești cercetători să deschidă direcții de cercetare noi sau să aducă un plus de performanță celor existente, să formeze grupuri de cercetare solide, să atragă la rândul lor alți cercetători din străinătate, nu în ultimul rând, să atragă cercetători în formare și noi fonduri de cercetare.
Finanțarea maximă acordată pentru un proiect cu o durată de 30 de luni este de maximum 6.000.000 RON.
Detalii despre apel, eligibilitate și criterii de selecție, sunt disponibile aici.
Comunicatul de presă integral poate fi consultat pe site-ul Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
Punctul de Trecere a Frontierei Bumbăta (România) - Leova (R. Moldova) este deschis în regim de trafic internațional de persoane și pentru traficul internațional de mărfuri, anunță Poliția de Frontieră Română.
Având în vedere faptul că frontiera cu Republica Moldova este frontieră externă a Uniunii Europene, la controlul de frontieră participă, pe lângă Poliția de Frontieră, și alte autorități responsabile cu efectuarea de verificări cu privire la traficul de mărfuri dintre cele două state.
Noul punct de frontieră se alătură celor şase puncte de trecere cu specific rutier deschise traficului internaţional la graniţa României cu R. Moldova, operaţionalizarea lui urmând să asigure creşterea fluenţei traficului de călători între România şi R. Moldova.
Deschiderea acestui punct de trecere se înscrie în sfera consolidării relaţiilor bilaterale dintre cele două state, fiind în concordanţă cu prevederile Regulamentului (EC) nr. 399/2016 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2006 privind crearea unui Cod Comunitar asupra regulilor ce stau la baza liberei circulaţii a persoanelor peste frontiere (Codul Frontierelor Schengen).
Mai multe informații sunt disponibile în comunicatul de presă de aici.
Pagina 55 din 113