În Jurnalul Oficial al Uniunii Europene s-a publicat, în data de 30 martie 2023, Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2023/700 al Comisiei din 29 martie 2023 de înregistrare a unei denumiri în Registrul denumirilor de origine protejate și al indicațiilor geografice protejate (IGP), „Plăcintă dobrogeană – IGP”.
Astfel, Plăcintă dobrogeană – IGP - se alătură celorlalte 10 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european, respectiv: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată) și Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată)
În prezent, România deține trei produse în etapa de verificare europeană, astfel: două pentru dobândirea Indicației Geografice Protejate, respectiv Pita de Pecica și Salinatele de Turda și unul pentru dobândirea Specialității Tradiționale Garantate, respectiv Sardeluța marinată.
Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), aici.
sursă foto: MADR